Târgu Jiu: Băut, a spart vitrina unui magazin și a vandalizat mai multe mașini

Manifestări violente, vineri seara, la Târgu Jiu. Un tânăr, în stare de ebrietate, potrivit comunicatelor oficiale, a spart vitrina unui magazin și a vandalizat mai multe autoturisme.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a distrus geamul unui magazin și oglinzile la mai multe autoturisme.

Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificat un tânăr de 17 ani, din municipiul Târgu Jiu, care, pe fondul consumului de alcool, ar fi distrus oglinzile laterale dreapta a două autovehicule, o triplă a unui autoturism și geamul vitrinei unui magazin. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere” a transmis I.P.J. Gorj

Articolul precedentTârgu Jiu: Peste 1,5 milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea Școlii ”Constantin Săvoiu”
Articolul următorGorj: Șantajistul copilei de 12 ani este cioban și are o fiică în vârstă de 17 ani