Târgu Jiu: Băut, cu mașina pe contrasens pe bulevard

Un bărbat de 61 de ani, din Lelești, a fost surprins, joi, în timp ce conducea pe contrasens pe Bulevardul Republicii din municipiul Târgu Jiu. Potrivit primelor date, se pare că persoana în cauză se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 16 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au depistat un bărbat, de 61 de ani, comuna Lelești, în timp ce conducea un autoturism pe contrasens, pe Bulevardul Republicii, din localitate.

Întrucât testarea cu aparatul etilotest nu a fost posibilă din cauze de natură medicală, bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării mostrelor biologice, unde personalul medical a confirmat faptul că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Gorj.  

 

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Articolul precedentGorj: Vară sau iarnă, braconierii sunt puși pe treabă. Plase confiscate
Articolul următorGorj: A părăsit locul unui eveniment rutier. Avea permisul anulat