Dosar penal pentru un bărbat din Târgu Jiu care s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și în stare de ebrietate.
”La data de 7 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică au depistat, în trafic, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Iazului, din localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis IPJ Gorj.