Un bărbat este cercetat penal după ce a provocat un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Cel în cauză s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și fiind băut.
”Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de un tânăr de 28 de ani, din orașul Rovinari, despre faptul că pe raza municipiului a avut loc un eveniment rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 46 de ani, din comuna Dănești, conducea un autoturism pe strada Termocentralei din Târgu Jiu, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul condus de apelant, care se deplasa în fața sa, producând un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 46 de ani a rezultat concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a precizat IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal în cadrul căruia polițiștii continuă cercetările.