Bucurie, agitație, emoții, într-un eveniment destinat celor mici, organizat de Primăria municipiului Târgu Jiu, joi, în Parcul Central. Ediția ”Film în parc de Halloween” a fost una reușită, eveniment ce a atras un număr impresionant de copii, părinți și bunici. S-a cântat, s-a dansat, a fost o paradă a costumelor, dar și un concurs în urma căruia a fost ales ”cel mai apreciat dovleac” Seara s-a încheiat cu vizionarea unui film ales special.
”A fost <<Film în parc – ediția de Halloween>>!
Vă mulțumesc, din suflet, tuturor celor care ați participat la acest eveniment, celor care ați umplut parcul și ați creat o atmosferă de neuitat!
Avem, iată, cea mai clară dovadă că acest eveniment a fost o reușită deplină și ne motivează să continuăm.
Mulțumim și prietenilor noștri care ne-au sprijinit în organizarea acestui frumos eveniment: Cofetăria Anna, Yanni’s Greek, ENERGY KIDS, Societatea Edilitara SA, Teatrul Dramatic <<Elvira Godeanu>>, școlile gimnaziale <<Gheorghe Tătărescu>>, <<Sfântul Nicolae>>, <<Alexandru Ștefulescu>>, <<Constantin Săvoiu>>, Liceul Teologic, Liga Studenților a Universității <<Constantin Brâncuși>> și, nu în ultimul rând, elevii voluntari care ne sunt mereu alături”, a transmis primarul Marcel Romanescu.
IMAGINI:


































