Târgu Jiu: Calendarul manifestărilor dedicate premierii absolvenților

Municipalitatea târgujiană a pus la punct programul manifestărilor în cadrul cărora vor fi premiați absolvenții de gimnaziu, liceu și școli postliceale.

Absolvenții învățământului gimnazial, liceal și postliceal din Târgu Jiu vor fi premiați în cadrul unor ceremonii organizate, începând de săptămâna viitoare, la Stadionul Municipal.
Vă prezint programul evenimentelor și trebuie menționat faptul că vor fi respectate toate măsurile impuse de legislație în contextul pandemiei.
Am luat legătura cu directorii unităților de învățământ, dar și cu reprezentanții instituțiilor care vor monitoriza evenimentele, în așa fel încât să nu existe niciun fel de probleme.
Intenția noastră este aceea de a oferi tinerilor absolvenți posibilitatea de a participa la o ceremonie dedicată lor, de a rămâne cu o amintire frumoasă chiar și în aceste perioade dificile, când ne sunt impuse măsuri restrictive.
În perioada 2-13 iunie, vor debuta aceste festivități respectând, bineînțeles, condițiile impuse de lege.
Au fost stabilite toate detaliile, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă, avem la dispoziție Sala Sporturilor, acolo unde pot fi mutate evenimentele, păstrând, totodată, numărul de spectatori impus de instituțiile abilitate”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

PROGRAM FESTIVITĂȚI:

 

Articolul precedentCrăciunescu, fan FC U Craiova: Înscrierea CS Universitatea direct în Liga 2 nu are nicio acoperire regulamentară. Nu poți naște un copil la 2 sau 3 ani
Articolul următorLa Gorj se poate: Pâine și produse de panificație fabricate în spații neautorizate sanitar