Târgu Jiu: Centrele de vaccinare din Mall și Parcul Central nu și-au dovedit eficiența

Puțini cetățeni au ales să se vaccineze împotriva Covid 19 la centrele provizorii înființate în Parcul Central și respectiv la Mall. Deschise cu o campanie media de zile mari, respectivele puncte sanitare nu au dat randament, în primul weekend în care au fost funcționale doar 365 de persoane fiind imunizate în foișorul din parc și la mall. Ca o comparație, în cadrul unei acțiuni asemănătoare, la Petroșani, un oraș la jumătatea Târgu Jiului, s-au vaccinat peste 1.500 de oameni, procesul desfășurându-se într-o sală de sport. Sâmbătă, 22 mai, la centrul de vaccinare din Parcul Central au fost efectuate 43 de imunizări, iar la cel de la mall 26.

S-a spus că mulți cetățeni au preferat ieșirea la un grătar sau au mers la țară, cu treburi, însă, printre altele, nici existența a două centre de vaccinare foarte apropiate unul de celălalt (Parcul Central și Stadion) nu au fost cântărită prea mult în luarea unor decizii.

Articolul precedentSe apropie termenul: Deșeurile din Gorj nu vor mai fi primite la groapa de gunoi din Mehedinți
Articolul următorGorj: Băut, cu permisul suspendat, a furat o mașină pe care a condus-o zeci de kilometri… până într-un șanț