Târgu Jiu: Concert al Fanfarei Armonia în Parcul Central

Pentru ultima duminica a lunii martie 2023 meteorologii au prognozat o vreme superbă de primăvară la Târgu Jiu, cu 14-15 grade Celsius la ora 12:30, moment al zilei în care Fanfara Armonia vă invită la un nou concert în Parcul Central, la Foișor.
Virtuoșii vor susține un program diversificat, de înaltă ținută artistică, timp de calitate pentru toți cei ce vor ieși la prânz la o mică plimbare în grădina publică.
Potrivit acelorași specialiști în ale vremii, de mâine, luni, nu ne vom bucura de aceleași condiții meteo, iar în weekendul următor va ploua, un motiv în plus de a profita azi de oportunitatea muzicală.