Replică dură a lui Bogdan Bejinariu, viceprimar din Târgu Jiu, după ce consilierii locali ai PNL s-au lăudat în presă că au inițiat un proiect pentru introducerea de utilități pe străzile Viitorului și Solidarității din municipiu.
Viceprimarul le bate obrazul liberalilor, precizând că demersul de imagine prezentat pompos drept proiect a cam întârziat, fiind deja inclus, PENTRU EXECUȚIE, într-un contract al operatorului de apă și canal, ApaRegio, semnat în 2020.
Bejinariu prezintă tentativa cu iz demagogic drept o “cusătură” politică marca PNL – ApaRegio și acuză conducerea companiei de apă și canal că, de ani buni, acționează în defavoarea târgujienilor.
”SĂ PLECE ACASĂ. FACTURA LA APĂ MAI MARE DECÂT FACTURA LA ENERGIE”
“Aceste două străzi sunt prinse pe master plan-ul societății ApaRegio, operatorul regional de apă și canal, iar acest contract a fost semnat în anul 2020. Așadar, domnilor consilieri ai Partidului Național Liberal vă invit ca, în zilele următoare, să mergeți la stăpânul dumneavoastră, domnul Traian Pătrășcoiu, directorul general al societății ApaRegio, care, de altfel, v-a susținut în campania electorală, și să-l întrebați de ce, din anul 2020 până în anul 2025, nu a fost implementat acest proiect. Le transmit, încă o dată, pensionarilor care conduc societatea ApaRegio că noi, târgujienii, vrem să plecați acasă, pentru că, în ultimii cinci ani, am ajuns să plătim la facturile de apă și canal mai mult decât la factura de energie electrică, ceea ce nu este normal”, a transmis Bejinaru.