Implementarea proiectului INFOTRAFIC continuă la Târgu Jiu, investiție majoră ce vizează modernizarea transportului în comun din municipiu. Astfel, s-a ajuns cu montarea stațiilor de așteptare în zona Gârdu, operațiune ce va continua până la montarea a 47 de module.
”Continuăm montarea celor 47 de stații destinate transportului în comun din Târgu Jiu. Am ajuns astăzi în zona Gârdu, acolo unde au fost amplasate două dintre ele. Acestea au fost achiziționate prin proiectul INFOTRAFIC, pentru care am obținut finanțare europeană și care face parte din seria de proiecte destinate modernizării transportului în comun din municipiul nostru.
Așa cum am mai precizat, toate stațiile vor fi echipate cu panouri de informare a călătorilor privind timpul de așteptare și liniile disponibile în stația respectivă, dar și camere video de supraveghere cu rol de creștere a siguranței călătorilor și echipamentelor”, a precizat primarul Marcel Romanescu.