Târgu Jiu: Copii puși pe rele. Cu cuțitul la el, noaptea, pe străzile orașului

Minor depistat cu o armă albă asupra sa, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Târgu Jiu. Polițiștii locali au luat la întrebări trei minori care, în jurul orei 23:30, se aflau pe strada Victoriei din municipiu, iar asupra unuia dintre ei a fost găsit un cuțit cu o lamă de aproximativ 10 centimetri.

 

În data de 28.10.2023, în jurul orei 23:30, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au depistat trei minori de 9 ani, 11 ani, respectiv 13 ani, care exercitau fapte de vagabondaj pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu, asupra unuia dintre ei fiind găsit un cuțit cu lama de circa 10 cm.
Minorii au fost conduși la sediul Poliției Locale Târgu Jiu în vederea stabilirii identității, dar și pentru identificarea părinților și luarea măsurilor legale ce se impun.
Părinții respectivilor copii au fost sancționați contravențional, potrivit Legii nr. 61 din 1991 Republicată, pentru neluarea măsurilor necesare de a-i împiedica de la fapte de vagabondaj, iar cuțitul a fost predat, pe baza de proces-verbal, părintelui minorului asupra căruia s-a găsit respectivul cuțit, deoarece acesta nu a făcut obiectul vreunei infracțiuni”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu. 

IMAGINI:

 

Articolul precedentTren rămas fără frâne în Defileu. Nu a mai continuat cursa spre Târgu Jiu
Articolul următorHandbal – Liga Florilor: CSM Târgu Jiu a pierdut dramatic, la un gol, la Cisnădie