Târgu Jiu: Doi puștani au furat banii și telefonul ”taximetristului” care îi plimba prin oraș

Doi tineri din Târgu Jiu nu s-au sfiit să-i fure telefonul și 200 de lei celui care îl transporta pe raza municipiului cu un autoturism în regim taxi.

La data de 14 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul unic 112, de către un bărbat de 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că a transportat cu autoturismul proprietate personală, utilizat în regim taxi (Bolt), doi tineri, pe raza municipiului Târgu-Jiu.

Profitând de neatenția sa, aceștia i-au sustras din habitaclul autoturismului un telefon mobil și suma de 200 lei, cauzându-i un prejudiciu de 6200 lei.

 

În urma investigațiilor efectuate, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică au identificat doi tineri, ambii de 17 ani, bănuiți de comiterea faptei”, a transmis IPJ Gorj.

 

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

 

Articolul precedentRomânia are depozitele de gaze la un nivel de umplere de 79%
Articolul următorVineri, la Târgu Jiu: ”Schimbă PET-ul cu biletul!”. Tichet de călătorie gratuit în schimbul a cinci deșeuri