Un cetățean din Târgu Jiu a fost sancționat contravențional de polițiștii locali după ce a fost surprins abandonând deșeuri într-un loc nepermis. Acesta nu a vrut să-și decline identitatea fapt care a dus la aplicare încă unei amenzi.
”Polițiștii locali au surprins o persoană în timp ce abandona deșeuri menajere pe strada Salcâmului din municipiul Târgu Jiu.
A fost aplicată sancțiune contravențională în valoare de 1000 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L nr. 169 din 2006 privind aprobarea Regulamentului de gospodărire a Municipiului Târgu Jiu.
De asemenea, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 lei și pentru refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 Republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Potrivit legislației în vigoare, persoanele care abandonează deșeuri în locuri nepermise au obligația de a lua măsurile necesare pentru a asigura igienizarea zonei în care au fost abandonate deșeurile”, au transmis reprezentanții entității municipalității.