Târgu Jiu: Femeie accidentată pe trecerea de pietoni, șoferul a părăsit locul evenimentului

Un bărbat de 75 de ani, din Târgu Jiu, a fost ridicat de la domiciliu de polițiști după ce, la volan fiind, a accidentat o femeie și a părăsit locul evenimentului.

La data de 7 martie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată, prin apel de urgență, cu privire la un eveniment rutier cu o victimă, produs în municipiul Târgu Jiu . Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 75 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Geneva, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat cu partea dreaptă a autoturismului o femeie de 37 de ani, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni.

După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea polițiștilor.

În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a femeii, aceasta fiind transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști la domiciliu.

Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat un rezultat de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ  Gorj.

Articolul precedentToni Greblă va fi ales, marți, președinte al AEP
Articolul următorLa loc comanda! Greblă, pus în stand by de PNL. Liberalii nu l-ar vrea la șefia AEP