Târgu Jiu – FOTO: Restaurantul McDonald’s începe să prindă contur

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a prezentat, miercuri seara, imagini care arată stadiul fizic la care a ajuns investiția McDonald’s din municipiu, acolo unde va funcționa un restaurant.
Pentru că suntem, în continuare, întrebați despre stadiul în care se află restaurantul McDonald’s, iată că lucrările înaintează rapid, zona devenind una de mare interes pentru cetățeni.
Municipiul Târgu Jiu se extinde, pe strada Muncii, unde se află și restaurantul amintit, efectuându-se, în curând, lucrări pentru introducerea canalizării pluviale și menajere. Au fost făcute exproprieri în acest sens, modul în care funcționează canalizarea întregului oraș urmând a se îmbunătăți considerabil.
Așa cum am spus, în zonă va funcționa, din luna decembrie, restaurantul McDonald’s. Există un interes crescut față de obiectivele de aici, pornind de la cunoscutul restaurant, Mall sau Dedeman, în jurul cărora s-au dezvoltat și continuă să se dezvolte noi afaceri”, a transmis edilul-șef.
IMAGINI:

Articolul precedentMinistrul Agriculturii, convins că produsele agroalimentare nu se vor scumpi: Nu vor crește prețul
Articolul următorTârgu Jiu: Lacrimi! Marea campioană Constantina Diță, impresionată de lucrarea care o reprezintă