Târgu Jiu: Furt între vecine. Tânără deposedată de o sumă importantă de bani

O tânără din județul Argeș a fost victima unui furt, la Târgu Jiu, autorul fiind chiar o persoană cu care a conviețuit sub același acoperiș.

La data de 14 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiul Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de către o tânără de 23 de ani, din comuna Lunca Corbului, județul Argeș, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la adresa unde locuiește în regim hotelier, pe raza municipiului Târgu Jiu, o tânără de 25 de ani, din comuna Câlnic, care locuiește la aceeași adresă, profitând de neatenția sa, i-ar fi sustras din dormitor, portofelul personal în care avea suma de 28.000 de lei, 200 euro, cartea de identitate și două carduri”, a transmis IPJ Gorj.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt.

Articolul precedentGorj: Agresate de parteneri, au cerut ajutor de la polițiști
Articolul următorÎnscrieri la școlile de subofițeri! Tinerii care vizează o carieră militară pot aplica la patru unități de învățământ ale MApN