Târgu Jiu: Ghinion, ”frăție”, au avut polițiștii insomnie! Sute de amenzi aplicate în noaptea de vineri spre sâmbătă

Polițiști și jandarmi au luat la periat străzi și diverse localuri de pe raza municipiului Târgu Jiu, precum și localități din județ, în noaptea de 30 iunie/1 iunie. În urma acțiunilor au fost aplicate amenzi în valoare de 77.470 de lei și reținute 8 permise de conducere.
În noaptea de 30 iunie/ 1 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj, au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică, precum și combaterea consumului de substanțe interzise.
La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigare a criminalității economice, investigații criminale, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În cadrul acțiunii, polițiștii au instituit filtre rutiere pe principalele artere de circulație, au oprit pentru control și au verificat 668 de autovehicule, fiind efectuate 489 de testări cu aparatul etilotest și 10 cu aparatul drugtest.
În atenția oamenilor legii au fost și cluburile, terasele, sălile de jocuri sau barurile, atât din mediul urban, cât și din mediul rural.
În total, polițiștii au legitimat 1043 de persoane.
În urma verificărilor, au fost aplicate 199 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 77.470 de lei.
Pentru abaterile constatate privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au retras 18 certificate de înmatriculare și au reținut 8 permise de conducere’‘, a transmis IPJ Gorj.

IMAGINI:

 

Articolul precedentU Craiova a transferat un fundaș central. Mititelu, despre Duarte: Nu va primi cartea verde. Se întoarce la echipă
Articolul următorMinisterul Finanțelor se împrumută 4,6 miliarde de lei, în iulie