Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu organizează, în perioada 3-5 august, Memorialul ”Mircea Pașek” la handbal, eveniment sportiv dedicat memoriei profesorului Pașek.
În capitala Gorjului vor ajunge mai multe echipe, iubitorii sportului cu mingea mică fiind invitați să urmărească, gratuit, meciurile din acest turneu amical.
”Memorialul <<Mircea Pașek>> a ajuns la ediția a II-a, programată în perioada 3-5 august.
Vă invităm în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu la un puternic turneu de handbal feminin, la care vor lua parte, pe lângă echipa noastră, CS Măgura Cinsădie, HC Dunărea Brăila și CSU Ştiința București.
Prezentarea lotului va avea loc înainte de partida fetelor de joi”, au transmis reprezentanții clubului.