Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, marți seara, finalizarea lucrărilor ce vizează implementarea iluminatului pe led pe Calea Severinului din municipiu. Edilul precizează că o astfel de investiție va fi concretizată și în cartierele orașului, acolo unde se vor monta 1.800 de corpuri de iluminat.
”Încă un tronson pe care lucrările la iluminatul public pe bază de led au fost finalizate. Este vorba de Calea Severinului. Vă reamintesc faptul că este un proiect cu finanțare europeană, în valoare de 5 milioane de euro.
Modernizăm iluminatul public în municipiu, mai ales că acest lucru înseamnă o reducere semnificativa a cheltuielilor. De aceea vom implementa, prin Fondul de Mediu, un alt proiect care are în vedere modernizarea iluminatului în cartiere. 1800 de corpuri de iluminat urmează a fi montate prin acest proiect. Având în vedere tarifele tot mai mari în domeniul energetic, aceste proiecte vor ajuta enorm orașul”, a transmis edilul.