Lucrătorii de la Edilitara au început activitățile de reabilitare a străzii Corneliu Coposu din Târgu Jiu. Se va turna un strat de asfalt nou, se refac trotuarele, spațiile verzi din zonă urmând să fie, și ele, reamenajate.
”Continuăm programul de reabilitare a străzilor din municipiul Târgu Jiu cu strada <<Corneliu Coposu>>
Se refac complet trotuarele, se schimbă bordurile și se așterne strat nou de asfalt.
Spațiile verzi adiacente străzii urmează, de asemenea, a fi reamenajate.
Societatea Edilitara a notificat deja proprietarii autoturismelor din zonă și a început intervenția la trotuare.
Regretăm disconfortul creat, dar lucrările nu vor dura mult timp”, a precizat primarul Romanescu.