Târgu Jiu: Încătușat după ce a pus foc la ușa locuinței fostei concubine

Un bărbat de 48 de ani, din Târgu Jiu, a fost reținut de polițiști după ce a încercat să incendieze ușa de acces de la locuința fostei concubine.

 

La data de 25 iulie a.c., ora 10:00, Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, de o femeie, din municipiul Târgu Jiu, despre faptul că o persoană a aruncat un recipient cu benzină la ușa locuinței sale.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că în jurul orei 05:00, persoane necunoscute au poziționat în fața ușii de acces în locuință, un recipient din plastic, ce conținea produs petrolier, după care i-a dat foc, însă fără să fie afectate alte bunuri.

În imobil se aflau două femei, mamă și fiică, de 70, respectiv 47 de ani.

Cele două le-au declarat polițiștilor că în ziua precedentă, fostul concubin al femeii de 47 de ani le-ar fi amenințat cu acte de violență, generându-le acestora o stare de temere.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 48 de ani.

În urma cercetărilor, la data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale l-au reținut pentru 24 de ore, pe bărbatul de 48 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tentativă de distrugere prin incendiere”, a transmis IPJ Gorj>

Articolul precedentDatoria publică a României a depășit 50% din PIB. Legea prevede înghețarea salariilor
Articolul următorRomanescu: Am alocat sumele necesare premierii elevilor cu rezultate remarcabile