Târgu Jiu: Încătușat! Și-a amenințat tatăl cu cuțitul, pe mamă a tras-o de păr. Nici fratele nu a scăpat

Reținere în urma unui caz de agresiune în familie petrecut la Târgu Jiu.

La data de 5 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de o femeie în vârstă de 51 de ani, despre faptul că între soțul și fiul său are loc un conflict. La fața locului s-au deplasat polițiști de ordine publică, constatând faptul că, în jurul orei 16:30, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, soțul apelantei, în vârstă de 55 de ani, din localitate, ar fi fost amenințat, cu un cuțit de către fiul său de 32 de ani, din comuna Logrești și lovit cu pumnul în zona capului, fără a-i fi provocate leziuni vizibile. În conflictul dintre cei doi a intervenit și apelanta, care a fost trasă de păr de către fiul său, care ar fi distrus telefonul mobil al fratelui său, în vârstă de 18 ani, creându-i un prejudiciu în valoare de 500 lei.S-au întocmit formulare de evaluare a riscului, împotriva bărbatului de 32 de ani fiind emis un ordin de protecție provizoriu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere. Între persoanele implicate există istoric de violență în familie și amenințare, în perioada iunie 2023- noiembrie 2024.În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru de 24 de ore, pe bărbatul de 32 de ani, din comuna Logrești și l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a precizat IPJ Gorj. 

Articolul precedentAvocatul Popurului intervine în favoarea bugetarilor. A atacat la CCR tăierile din administrația publică
Articolul următorTârgu Jiu: Scandalagii încătușați! Au fost evacuați dintr-un club