Polițiștii gorjeni au reținut trei tineri, din Târgu Jiu și Bumbești Jiu, care, sâmbătă seara, s-au luat la bătaie în timp ce se aflau la o terasă din centrul municipiului.
”Din primele cercetări la fața locului, s-a stabilit faptul că cei trei bărbați, în timp ce se aflau într-o terasă a unui local public, din municipiu, pe fondul unui conflict mai vechi, s-ar fi agresat reciproc, tulburând ordinea și liniștea publică”, a transmis IPJ Gorj.
Suspecții, cu vârste între 26 și 37 de ani, sunt cercetați pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.