Târgu Jiu: Încătușați! Trei indivizi din Târgu Cărbunești au snopit în bătaie un tânăr din municipiu

Trei indivizi din Târgu Cărbunești, Gorj, au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, după ce au agresat un tânăr pe raza municipiului Târgu Jiu.

La data de 20 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul unic de urgență, de către un tânăr de 23 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe Calea Eroilor, din aceeași localitate, pe fondul unui conflict spontan a fost lovit de către trei persoane necunoscute.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au fost identificați și reținuți trei tineri cu vârste cuprinse între 24 și 19 ani, toți din orașul Târgu Cărbunești, bănuiți de comiterea faptei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar față de unul dintre cei trei tineri continuă cercetările și pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de obiecte periculoase”, a transmis IPJ Gorj.

 

Suspecții vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale.
Articolul precedentMinistrul Muncii: Am pus pe masă o majorare echitabilă a pensiilor
Articolul următorTârgu Jiu: Au sesizat polițiștii că șofează haotic. Conducătorul auto era băut zdravăn