Lucrările de reabilitare și modernizare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu vor începe în această iarnă. Primăria Târgu-Jiu le-a trimis deja adrese chiriaşilor imobilului să elibereze spaţiile. Investiţia se ridică la 4,5 milioane de euro.
“Trebuie să înţeleagă că, în această iarnă, trebuie să elibereze acele spaţii pentru că firma care execută lucrările la Casa de Cultură este aceeaşi care va avansa lucrarea de la bazinul acoperit de la stadion, iar ulterior se va muta la Casa de Cultură pe perioada iernii pentru execuţia lucrărilor”, a precizat primarul.
Romanescu a mai spus că în următoarele zile va începe şi montarea pietrei cubice pe Calea Eroilor din Târgu-Jiu. Societatea care se ocupă de investiţie a contractat o echipă de pietrari, iar vremea pare să fie de partea constructorilor.
“Au ajuns echipele de pietrari şi sperăm ca zilele următoare lucrările să avanseze şi să putem să vedem primii metri de piatră cubică instalaţi pe Calea Eroilor. Au venit de marţi, dar s-au întors joi, pentru că le permit condiţiile meteo să se apuce de treabă. Mă interesează să văd că lucrurile evoluează”, a declarat edilul din Târgu Jiu.
Investiția ar trebui finalizată în vara anului viitor.