Târgu Jiu: Individ prins în flagrant în timp ce escroca o bătrână. Îi ceruse femeii 8000 de lei

Escroc prins în flagrant de polițiștii locali din Târgu Jiu. Un tânăr din municipiu are în față ani buni de închisoare după ce a încercat să obțină de la o biată femeie speriată suma de 8000 de lei prin ”metoda accidentul”.

Polițiștii locali din Târgu Jiu au prins în flagrant și au imobilizat un bărbat de 28 ani, din municipiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin <<METODA ACCIDENTUL>>.
La data de 23.09.2021, în jurul orei 01:00, o patrulă de ordine publică a Poliției Locale Târgu Jiu, aflată pe strada Ștefan cel Mare, a observat, în dreptul unui imobil, două persoane: o femeie în vârstă și un tânăr ce purta mască de protecție, a căror prezență la ora, locul și în circumstanțele date, a ridicat semne de întrebare pentru polițiștii locali.
Tânărul respectiv avea în mână o sumă de bani pe care i-ar fi primit de la femeie și pretindea că dorește să îl ajute pe băiatul acesteia care ar fi fost internat în spital, precizând că în acel moment se afla într-o convorbire telefonică chiar cu medicul acestuia.
Polițiștii locali au observat că acesta vorbea, într-adevăr cu o persoană la telefon, doar că pe ecranul telefonului scria <<BĂIEȚI DEȘTEPȚI>>.
Ulterior, bărbatul a aruncat banii în curtea femeii, văzând că polițiștii locali au înțeles care sunt intențiile acestuia.
Polițiștii au procedat, de îndată, la imobilizarea bărbatului, acesta fiind predat organelor de cercetare penală pentru continuarea verificărilor.
Bărbatul i-ar fi solicitat femeii suma de 8000 lei. La momentul prinderii, acesta reușise să obțină de la victimă suma de 4050 lei”, a transmis entitatea municipalității. 

PRECIZĂRI ALE POLIȚIEI LOCALE

Acțiunea infracțională în cazul <<metodei accidentului>> constă în realizarea contactului telefonic cu victima, căreia i se comunică o știre șocantă, în esență constând în aceea că un membru al familiei sale a fost implicat într-un accident rutier care s-a soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecințelor legale și/sau medicale ale evenimentului se solicită o sumă importantă de bani.
Apelurile telefonice care anunță presupusul accident al unei rude sunt efectuate la ore târzii din noapte, ceea ce limitează posibilitatea de reacție a victimelor care sunt luate prin surprindere.
De regulă, banii sunt ridicați de o persoană care se prezintă la domiciliul victimei.
Pentru a evita astfel de întâmplări nedorite vă recomandăm să nu dați curs instrucțiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute care pretind că reprezintă rudele <<implicate în accident>>.
Nu înmânați bani unor persoane necunoscute!
Verificați dacă situația de urgență este reală, sunând ruda până răspunde!
Anunțați organele abilitate!

IMAGINI

Articolul precedentWeekend blând: 24-26 de grade Celsius în zona Olteniei
Articolul următorGorj: Incendiu violent, patru echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările