Ion Mihai, zis ”Ministru”, unul dintre liderii romilor din cartierul târgujian Meteor, ”vindecă” pe rețelele de socializare bolnavii de COVID-19. Acesta prezintă pe contul său de socializare tot felul de ”scheme de tratament”, care, susține el, sunt eficiente, dar nu aplicate de cine ar trebui să o facă.
Implicat și în combinații politice, Mihai este și pastor al Bisericii Apostolice, iar în anul 2020 zeci de membri ai comunității pe care o conduce s-au infectat cu SARS-CoV-2 după ce, întâmplător sau nu, au participat la un botez în grup.
Acțiunea a avut loc chiar în timp ce întreaga populație trebuia să respecte restricții de deplasare dure impuse de autorități.
CAPTURI FACEBOOK: