Târgu Jiu: La volan, băut și cu permisul anulat, s-ar fi plimbat cu mașina prin parc

Un tânăr de 28 de ani, din Scoarța, Gorj, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat cu mașina în Parcul Central din Târgu Jiu, pe aleea principală, în noaptea de joi spre vineri. Polițiștii locali aflați în serviciu l-au sancționat cu amendă în valoare de 2500 lei.

La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii locali aflați în Parcul Central în scopul protejării integrității operelor brâncușiene, au intervenit, de îndată, pentru a lua măsurile legale ce se impun față de conducătorul auto care a pătruns ilegal pe aleea principală din parc.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii locali au solicitat sprijinul organelor abilitate pentru continuarea verificărilor”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu. 

CE SPUNE IPJ GORJ:

 

La data de 07 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu – Biroul Rutier au depistat în trafic, un tânăr, de 28 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul <<Constantin Brâncuși>>, din municipiul Târgu-Jiu, având permisul de conducere anulat. Totodată, polițiștii au procedat la testarea tânărului cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă acest drept și se află sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat sursa citată.

FOTO POLIȚIA LOCALĂ:

Articolul precedentInformare meteo: Ninsori în mare parte din țară
Articolul următorMinistrul Educației, anunț despre cererea de închidere a școlilor