Târgu Jiu: La volan cu 1,21 și 1,02 la mie alcool pur în aerul respirat

Nu mai puțin de zece persoane care consumaseră băuturi alcoolice au fost depistate la volan în acest weekend.

În acest weekend polițiștii rutieri au depistat mai mulți șoferi sub influența alcoolului, care conduceau autovehicule pe drumurile publice.

Un tânăr de 30 de ani și un alt cetățean, în vârstă de 70 de ani, din municipiul Târgu Jiu, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice având alcoolemii de 1,21 mg/l, respectiv 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, polițiștii au mai prins în flagrant delict alți opt conducători auto din municipiul Târgu Jiu, comuna Schela, Săulești, Stoina, Văgiuleşti, orașul Țicleni și comuna Bala, județul Mehedinți, având concentrații cuprinse între 0,41 mg/l și 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Gorj.

 

Cei zece șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în toate cauzele au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului.

Articolul precedentÎl contrazice pe Ponta: Am avut oferte, inclusiv de la PSD, pentru a candida la Primăria municipiului Târgu Jiu
Articolul următorEuropa League: FCSB și FC Botoșani, adversari din Serbia și Macedonia