Cel de-al doilea meci al tricolorilor de la EURO 2024, Belgia – România, partidă din cadrul Grupei E, va putea fi urmărit, sâmbătă seara, în Piața Prefecturii din Târgu Jiu.
”Sâmbătă seara ne întâlnim în Piața Prefecturii să vedem împreună meciul România – Belgia!
La ora 22:00, vă invităm în centrul pietonal, acolo unde vom amplasa un ecran imens și 200 de scaune pentru cei care doresc să vizioneze partida de fotbal”, a transmis primarul Marcel Romanescu.