Credicioșii sunt așteptați marți, în ziua Botezului Domnului, la Biserica ”Înălțarea Domnului” din Târgu Jiu.
”Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, prăznuim marea sărbătoare a Botezului Domnului, zi în care Mântuitorul Hristos Se botează în apele Iordanului, sfințind firea apelor și descoperind lumii taina Sfintei Treimi: glasul Tatălui din cer, Fiul Care Se botează și Duhul Sfânt Care Se coboară în chip de porumbel.
Programul liturgic:
• Ora 07:00 – Utrenia
• Sfânta Liturghie
• Sfințirea cea Mare a Apei (Aghiazma Mare)
Cu acest prilej, vor fi pregătite 3 tone de apă sfințită, pentru a putea fi luată de toți credincioșii, spre binecuvântarea caselor, a familiilor și a întregii vieți.
Vă așteptăm cu drag și cu evlavie,
pentru a primi harul și binecuvântarea Domnului în această zi sfântă”, au transmis reprezentanții parohiei.

























