Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a venit cu tolba goală la Târgu Jiu, promisiunile nelipsind din repertoriul unuia dintre cei mai contestați miniștri postdecembriști. Acesta a fost prezent vineri, 18 mai, în Gorj, unde a participat la o întrevedere anuală a președinților tribunalelor din România. În ton cu guvernul din care face parte, Toader nu s-a putut abțină să nu făgăduiască un ceva care să atragă puțin capital electoral, simpatie. Acesta le-a spus grefierilor că va cere modificarea legii care prevede că grefierii se pot pensiona după 25 de ani de activitate, însă numai la vârsta de 60 de ani. Astfel, după modificările promise, grefierii ar urma să se pensioneze după 25 de ani de activitate pe profil, indiferent de vârstă. Ministrul Justiție a continuat în aceeași notă și, dorind să se facă un oaspete plăcut, a mulțumit prefectului Florescu pentru că a permis desfășurarea conferinței de presă în sediul Prefecturii Gorj: ”Îi mulțumim domnului prefect pentru că ne-a primit în sediul acesta, care este absolut impresionant, e monumental”, s spus demnitarul, reușind să măgulească întreaga asistență. Tudorel Toader a fost însoțit la Târgu Jiu de Marieta Safta, secretar de stat în Ministerul Justiției.