Târgu Jiu: ”Mulțimea, fuga la periferie!” Obrajii fini nu mai vor fum, muzică și petreceri populare pe Insuliță

Petrecerile organizate pe Insulița din Târgu Jiu, cu ocazia ”Zilelor Orașului” și a ”Festivalului Berii”, pot deveni istorie. Locuitorii cartierului exclusivist Bicaz au înaintat către municipalitate o petiție prin care reclamă zgomotul care se întinde până spre dimineață, mizeria și mirosul de grătare. Autorii sesizării consideră că petrecerile sunt organizate ilegal și spun că nu mai pot suporta muzica și fumul de la grătare care face aerul irespirabil. Mizeria, o altă problemă, participanții la sărbătorile orașului sunt acuzați că aruncă PET-uri și ambalaje în curțile oamenilor. Mai mult, cetățenii revoltați vorbesc despre urmele de urină provenită de la petrecăreți de pe gardurile sau porțile proprietăților. Dincolo de orice discuție, situația de fapt este inadmisibilă, nimeni nu este obligat să suporte mizeria aruncată peste gard și mirosul de urină care invadează locuințele, odată cu fiecare geam deschis. Petiția va fi analizată de consilierii locali ai municipiului Târgu Jiu și se ia în calcul găsirea altei destinații pentru organizarea ”Zilelor Orașului” și a ”Festivalului Berii”.

Articolul precedentSe rupe cuiul! De ce a refuzat Primăria Târgu Jiu construcția unei parcări la Piața Mare?
Articolul următorCum te muți la pușcărie: A intrat peste o femeie în casă și a încercat să o violeze