Târgu Jiu: Municipalitatea așteaptă susținere pentru demararea unor proiecte

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, speră ca în anul în care este sărbătorit Bicentenarul Revoluției din 1821, Guvernul României să aloce fonduri pentru unele dintre investiţiile pe care le are în plan.

Edilul ar dori ca, în 2021, să fie reamenajat Parcul “Tudor Vladimirescu”, dar şi să fie creat un parc lângă cel al Coloanei Infinitului, pe terenul donat de Fundația Infinitul.

Inclusiv prin lege, Guvernul României poate susţine astfel de proiecte într-un an bicentenar Tudor Vladimirescu. Ținând cont de discuţiile pe care le-am avut, şi de faptul că inclusiv preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, susţine aceste proiecte, eu sunt sigur că vom găsi cele mai bune soluţii ca măcar în acest an să demarăm măcar o parte din cele patru proiecte. Sperăm ca măcar două dintre ele să-şi găsească sursa de finanţare pentru a demara procedurile de licitaţie. M-aş bucura dacă am avea în vedere parcul statuii lui Tudor Vladimirescu şi acel teren pe care l-am primit de la <<Fundaţia Infinitul>> pentru amenajarea unui parc pe strada Tudor Vladimirescu”, a spus Romanescu la Radio Infinit.

Reabilitarea exterioară a Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” și a amenajarea parcării din parcul din fața spitalului de pe Strada Tudor Vladimirescu sunt alte două proiecte ale autorităţii publice locale.

 

 

 

Articolul precedentSe pedepsește! Ce amendă riscă un ”biciclist” băut
Articolul următorMarcel Ciolacu: Sigur vom ieși în Piața Victoriei