Târgu Jiu: Municipalitatea preia metoda aplicată de alte orașe în problema câinilor comunitari

Primăria Târgu Jiu a scos la licitaţie serviciul care gestionează problema câinilor fără stăpân. Activitatea de ecarisaj va fi coordonată de Edilitara până la momentul în care o altă societate îl va contracta.

Primarul Marcel Romanescu a explicat că s-a ales această soluţie pentru că este nevoie de personal specializat, care să “cureţe” străzile de patrupede. Totodată, edilul a vorbit şi despre un program de adopţii care urmează să fie pus la punct.

Dorinţa noastră este să scăpăm de câinii fără stăpân de pe raza municipiului Târgu Jiu şi cred că asta este singura soluţie pe care au adoptat-o marea majoritate a munciiplilor din ţară, varianta de a externaliza serviciul. Edilitara este depăşită în acest moment, pentru că nu are personal specializat. În alte localităţi, sunt societăţi mari care se ocupă de gestionarea situaţiei şi au avut rezultate foarte bune. Suma prevăzută pentru anul 2022 este undeva la 1 milion de lei, dar, treptat, costurile ar trebui să scadă semnificativ, începând cu 2023-2024, pentru că acele animale ar trebui să nu mai rămână pe străzi. Societatea trebuie să-şi ia angajamentul că, prin programul de adopţii, va face în aşa fel încât o mare parte din câinii din padoc să nu mai rămână în adăpostul primăriei”, a declarat Romanescu.

Articolul precedentTârgu Jiu: Casă mistuită de flăcări
Articolul următorPolițiștii fac aroganțe după s-au îmbulzit să ia țeapă: ”AMI PARE RĂU LA DOMNI ȘOFERI”