Târgu Jiu: O sută de blocuri noi, creșă și bază sportivă în proximitatea parcului din zona Narcise

Zona Narcise, acolo unde Primăria Târgu Jiu a realizat un parc prin fonduri europene, se va dezvolta mult în următoarea perioadă. Primarul municipiului, Marcel Romanescu, a precizat că în perimetrul respectiv vor fi construite 100 de blocuri cu bani din PNRR, o creșă și un complex sportiv.

 

Parcul este amplasat într-o zonă care va deveni un adevărat centru al tinerilor din municipiul Târgu Jiu. Acolo se construiesc cele 100 de blocuri destinate celor cu vârsta între 18 și 35 de ani. De asemenea, va fi ridicată o creșă cu 11 grupe, un complex sportiv ultramodern, o parcare imensă, iar concertele și principalele evenimente ale orașului se vor muta în această zonă. Parcul se întinde pe 12 hectare și cuprinde: 200 de stâlpi de iluminat, loc de joacă, amfiteatru, 2500 de copaci plantați, 10 hectare de gazon, sistem de irigații, centru de informare”, a transmis edilul.

 

Reamintim, deja mai multe firme s-au înscris la licitația ce vizează construcția celor o sută de blocuri destinate tinerilor.
Articolul precedentOficial! Majorări salariale în sistemul bugetar. Cine beneficiază
Articolul următorAccize mai mari în 2024, cresc prețurile la benzină și motorină