Târgu Jiu: Patru benzi pe ”centura Artego”. Primăria a făcut demersuri pentru a obține finanțarea investiției prin Programul ”Anghel Saligny”

Primarul Marcel Romanescu anunță că municipalitatea a făcut demersuri pentru obșinerea finanțării unei investiții ce vizează ”centura Artego”, acolo unde se vrea realizată o “mini-centură”, care să se intersecteze cu viitoarea variantă ocolitoare a municipiului Târgu Jiu. Sectorul de drum va cuprinde patru benzi, iar demersul odată concretizat ar ajuta la fluidizarea traficului, estimându-se că zonele Narciselor şi Artego să fie foarte aglomerate atunci când va fi finalizată centura principală.

Centura Artego-Narciselor a fost amenajată până la intrarea în Cartierul Narciselor, iar de la Cimitirul Eroilor până la Artego am lăsat-o ca să o putem prinde pe acest program <<Anghel Saligny>>. Vrem să facem o mini-centură, care să aibă legătură cu centura municipiului Târgu Jiu, pe zona Preajba. De la fostul Coleus se poate realiza intersectarea cu centura municipiului Târgu Jiu și vrem să realizăm această mini-centură pe patru benzi, două pe sens. Noi deținem suprafața de teren în așa fel încât să putem să ne ducem până la limita de proprietate, deci nu este nevoie de exproprieri. Mai mult decât atât, eu cred că acea zonă va fi în continuă dezvoltare. Deja s-au ridicat câteva construcții civile și rezidențiale și se poate dezvolta în continuare”, a precizat edilul.

Articolul precedentGorj: Primărie amendată pentru modul în care a capturat câinii comunitari
Articolul următorPartidele de la guvernare s-au înțeles asupra prețurilor la curent și gaze. Acestea vor fi valabile până la 31 martie 2023