Târgu Jiu: Piață volantă de Paște în centrul orașului

Centrul municipiului Târgu Jiu va găzdui, în perioada 23-28 aprilie, ”Piața Volantă de Paște”. La căsuţele de pe aleea pietonală şi-au anunţat prezenţa 14 comercianţi de produse tradiționale. Majoritatea sunt produse alimentare, carne, brânzeturi și patiserie (plăcinte, cozonac, kurtos), dar gorjenii îşi pot cumpăra şi siropuri sau sucuri naturale. La piață sunt acceptate şi produse “hand-made” sau cu certificate de producător. Din păcate, comercianţii din judeţul nostru sunt în continuare sceptici să se prezinte la astfel de evenimente. Din Gorj, va lua parte un singur producător de brânzeturi. În schimb şi-au anunţat participarea negustori din Pitești, Arad, Alba şi Harghita.

Articolul precedentSpania, ”campioana” Europei la deficit bugetar. Unde se situează România
Articolul următorFost primar, găsit împușcat