Târgu Jiu: Polițiștii locali, mult mai activi în stradă

Polițiștii locali din Târgu Jiu devin din ce în ce mai activi în stradă, acolo unde sunt problemele ce trebuie ținute sub control. În numai 24 de ore, aceștia aplicat 12 sancțiuni contavenționale, pe diferite spețe.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice desfășoară permanent activități specifice pentru menținerea climatului de siguranță publică pe raza municipiului Târgu Jiu, în ultimele 24 de ore constatând mai multe abateri de la normele de conviețuire socială atât în cartierele de locuințe, cât și în parcuri sau alte zone.
Astfel, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în cuantum de 2100 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 Republicată, pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, precum și pentru tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote.
În jurul orei 01:30, polițiștii locali au fost sesizați, prin intermediul unui apel telefonic la Dispeceratul instituției, cu privire la deranjul public provocat de muzica utilizată la intensitate mare pe strada Panduri, unde avea loc o nuntă, organizatorul acesteia fiind sancționat contravențional.
Au fost depistate deșeuri aruncate în locuri nepermise, pe baza indicilor găsite la fața locului fiind demarate procedurile legale de identificare a persoanelor care le-au abandonat.
În jurul orei 06:30 au fost depistate cabaline lăsate în libertate pe strada Narciselor, fiind anunțat în acest sens Serviciul Ecarisaj.
De asemenea, polițiștii locali au depistat o persoană căzută pe str. Victoriei, fapt pentru care au solicitat intervenția ambulanței”, a transmis entitatea municipalității. 
Foto:
Articolul precedentGorj: Băgat în arest pentru că își teroriza mătușa
Articolul următorTârgu Jiu: Continuă etapele de reabilitare și modernizare a Pieței Centrale