Târgu Jiu: Preventiv! Șeful de la Protecția Consumatorului a băgat în ședință comercianții de la Festivalul Berii

Felix Manta, coordonator interimar al activităților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, a avut o întâlnire cu organizatorii și comercianții de la Festivalul Berii, serbare populară care va începe joi seara la Târgu Jiu. Reprezentanții agenților economici au fost informați cu privire la anumite reguli comerciale, cei de la Protecția Consumatorului subliniind că din momentul respectiv nu se mai poate invoca necunoașterea legislației.
Pentru că încă nu a început activitatea comercială la Festivalul Berii organizat în municipiul Târgu Jiu, am organizat, împreună cu colegii comisari la CJPC Gorj, o întâlnire cu organizatorii precum și cu comercianții care își vor desfășura activitatea în următoarele zile în cadrul Festivalului Berii, pe care i-am consiliat cu privire la desfășurarea în condiții legale și normale a activității dumnealor. Le-am atras atenția în ceea ce privește afișarea la loc vizibil și ușor lizibil a denumirii societății, a preturilor pentru fiecare produs precum și a gramajelor produselor comercializate, asupra stării agregatelor frigorifice, asupra modului de a depozita și prezenta produsele pentru vânzare, asupra faptului că toată materia primă și produsele ambalate trebuie să fie etichetate într-un mod care sa respecte legislația în vigoare, asupra existentei autorizațiilor de funcționare de la instituțiile abilitate.
Odată făcută aceasta activitate de prevenire nu mai pot exista situații în care comercianții sa mai fie în situația de a nu cunoaște îndatoririle lor legale”, a precizat Felix Manta.
Articolul precedentDolj: A murit după ce s-a aruncat după o antenă-releu
Articolul următorMinistrul Energiei: Este nevoie de reinventarea CE Oltenia. Grupul de lucru se întâlnește în ședință