Joi seara, la Sala Polivalentă din municipiu, Primăria Târgu Jiu a premiat elevii orașului cu rezultate foarte bune la olimpiade, concursuri și competiții.
”103 elevi cu rezultate remarcabile la olimpiade, concursuri și competiții, mai mult de 70 de cadre didactice care au coordonat acești copii și directorii unităților de învățământ ale căror cursuri le urmează tinerii au primit diplome în aplauzele celor ce au asistat la ceremonia organizată de Primăria Municipiului Târgu Jiu în Sala Sporturilor.
Este o recunoaștere a eforturilor depuse și o ocazie pentru noi de a-i asigura de susținerea necondiționată în tot ceea ce întreprind în drumul lor către performanță.
Am ținut neapărat să-i promovăm, să-i facem cunoscuți, să devină exemple pentru toți tinerii din municipiu pentru că sunt adevărați învingători.
Felicitări, tuturor, pentru rezultatele obținute!”, a transmis primarul Romanescu.
Reamintim, în funcție de performanța obținută la olimpiadele naționale, Consiliul Local Târgu Jiu a stabilit următoarele grile de premiere:
– Premiul I: 5000 lei
– Premiul II: 4000 lei
– Premiul III: 3000 lei
– Mențiune: 1000 lei