Târgu Jiu: Primăria alocă investițiilor cel mai mare buget al ultimilor 30 de ani

Se anunţă un an bogat în demararea unor investiţii la Târgu Jiu. Primarul orașului, Marcel Romanescu, a anunțat că bugetul pe anul 2022 va fi aprobat, cel mai probabil, până la sfârșitul lunii ianuarie.

Ne-am creionat bugetul în așa fel încât, în acest an, avem două puncte forte: zona de investiții, unde avem alocat cel mai mare buget al ultimilor 30 de ani, 1.100 de miliarde, și partea de evenimente, unde am crescut puțin bugetul dacă ne raportăm la anii trecuți, pentru a putea avea un an 2023 foarte bun cu capitala Tineretului din România Și acolo aveam în jur de 2,5 milioane de lei, pentru evenimentele din acest an, dacă condițiile pandemice ne vor permite. 12 evenimente vor fi în perioada de primăvară, martie-aprilie-mai, după care lunile iunie, iulie, august rămân pentru evenimentele de mare amploare pe care le organizăm la Târgu Jiu”, a precizat edilul Marcel Romanescu.

Primarul a mai spus că mai multe cartiere din municipiu vor fi gazdă pentru tinerii gorjeni talentaţi şi nu numai:

Vrem să promovăm elevii din Târgu Jiu care pot face performanță în muzică sau în alte domenii. Pe de altă parte, Teatrul <<Elvira Godeanu>> şi Fanfara <<Armonia>> vor susține spectacole în cartiere. În perioada următoare vom stabili locațiile pentru că trebuie să avem spațiul necesar și sursă de curent, ca în cartierele din Târgu Jiu să poată participa câteva sute de persoane”.

Articolul precedentTârgu Jiu: Au furat-o! O statuetă deosebită, sustrasă de hoți dintr-un părculeț
Articolul următorGorj: Au găsit-o moartă în casă