Târgu Jiu: Primăria continuă să investească în Spitalul Județean

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că municipalitatea a alocat noi sume pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență ”Tudor Vladimirescu”, din localitate, chiar dacă unitatea medicală este a Consiliului Județean Gorj. De această dată, s-a vizat achiziționarea de instrumentar, echipamente medicale și alte materiale necesare funcționării Secției ORL.

Am dotat Secția ORL a Spitalului Județean cu truse de instrumentar, echipamente medicale și alte materiale necesare funcționării acesteia în condiții optime. Banii au fost alocați la sfârșitul anului trecut, atunci când, prin hotărâre de consiliu, am stabilit ca 177.000 lei să fie direcționați către spital.
Chiar dacă spitalele din municipiu nu sunt administrate de primărie, am intervenit mereu pentru a ajuta la modernizarea acestora, având în vedere că la serviciile lor apelează cei mai mulți târgujieni.
Așa cum am mai anunțat, avem prevăzute și sumele necesare pentru dotarea heliportului de la Târgu Jiu, în așa fel încât să poată fi folosit și pe timpul nopții. Este o investiție consistentă, în valoare de 3,5 milioane lei și care se adresează, în primul rând sistemului sanitar, pentru transportul bolnavilor.
În anul 2018 am alocat 123500 lei pentru achiziționarea unor lămpi cu led pentru sala de operații. În 2019 am alocat 726850 lei pentru dotarea spitalului cu un modern aparat de radiografie. În anul 2020 am pus la dispoziția spitalelor 5 locuințe de tip container, dotate cu baie, aer condiționat, instalație electrică, în valoare totală de 121082 lei.
Nu ne oprim aici. Vom continua să investim în sistemul sanitar din municipiu pentru că sănătatea târgujienilor este o prioritate”, a transmis primarul. 
FOTO:
Articolul precedentTragedie! Fotbalist mort pe teren, la doar 21 de ani
Articolul următorTârgu Jiu: Primarul se opune comasării liceelor tehnologice: Avem nevoie de mecanici și tinichigii auto, așa cum avem nevoie de matematicieni sau fizicieni