Echipa de robotică a Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, <<Tea Borgs>>, este campioana României pe profil și va participa la Olimpiada Internațională din SUA, Houston, Texas, competiție care se va desfășura în perioada 19-24 aprilie.
Pentru deplasare, într-o formulă de zece elevi, echipajul din Târgu Jiu are nevoie de sprijin financiar, iar primarul orașului, Marcel Romanescu, a anunțat că municipalitatea se va implica.
”Echipa de robotică pleacă în SUA cu ajutorul Primăriei Municipiului Târgu Jiu! Mereu am sprijinit performanța, mai ales în educație!
Tea Borgs are rezultate remarcabile și merită pe deplin sprijinul municipalității. De aceea am alocat sumele necesare încă de miercuri pentru ca echipa să se poată deplasa în America.
Vom interveni de fiecare dată pentru a sprijini tinerii cu astfel de rezultate pentru că ei reprezintă, în primul rând, municipiul Târgu Jiu și avem datoria de a le fi alături”, a transmis edilul.