Două tinere, de 16 și respectiv 17 ani, din Tisman și Drăguțești, sunt cercetate penal după ce au fost prinse la furat într-un centru comercial din Târgu Jiu.
”La data de 13 mai 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de un agent de securitate al unei societăți comerciale din municipiu, cu privire la faptul că două persoane ar fi sustras mai multe produse dintr-un magazin situat în incinta unui centru comercial. Polițiștii deplasați la fața locului au identificat două tinere, de 16 și 17 ani, din orașul Tismana, respectiv comuna Drăguțești, care ar fi sustras produse cosmetice în valoare de aproximativ 280 de lei. Prejudiciul a fost recuperat integral și predat reprezentanților unității comerciale”, transmite IPJ Gorj.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt



