Municipalitatea târgujiană parcurge ultimele etape înainte de demararea lucrărilor la zona de agrement din cartierul Narciselor.
Primatul orașului, Marcel Romanescu, a anunțat că a fost realizată documentația tehnică a obiectivului, următorul pas fiind organizarea licitație în urma căreia va fi desemnat constructorul.
”Avem documentația tehnică pentru zona de agrement pe care o vom realiza în cartierul Narciselor. Investiția depășește 12 milioane de lei din fonduri europene (aproximativ 3 milioane de euro).
Proiectul cuprinde amenajarea spațiilor verzi, locuri de joacă pentru copii, amfiteatru, spațiu de închiriere biciclete și alei pietonale, pe o suprafață de 12 hectare.
Suprafața vizată face parte din terenul pe care l-am preluat de la fosta unitate militară, avem asigurată finanțarea, documentația este pregătită și precedă organizarea licitației, întreaga zonă urmând a fi amenajată în viitorul apropiat”, a transmis primarul Romanescu.