Edilitara a finalizat asfaltarea drumului Ursați – Polata, zonă în care autoritățile locale au programat deja mai multe investiții.
”Societatea Edilitara a terminat de asfaltat tronsonul de drum Ursați – Polata, o lucrare finalizată într-un timp destul de scurt. Ca de obicei, vorbim de o lucrare de calitate, așa cum ne-au obișnuit cei de la Edilitara, iar zona de Vest a municipiului va beneficia de o serie de investiții deosebit de importante.
Localitățile componente Slobozia, Bârsești, Ursați și Polata sunt beneficiarele unui contract de reabilitare și extindere a rețelelor de canalizare pentru zona de Vest.
Cea mai recentă intervenție a noastră aici a constat în construirea unei noi capele în Ursați, dar, în perioada imediat următoare, se vor concretiza multe alte proiecte punctuale pe care le-am discutat cu locuitorii zonei”, a precizat primarul Romanescu.