Poliștii locali din Târgu Jiu au intervenit vineri, 7 decembrie, pentru a îndepărta din trafic un bărbat care a pătruns cu o căruță pe arterele principale ale orașului. Agenții au extras atelajul de pe strada Unirii și au amendat căruțașul cu 500 de lei. Acesta a fost condus la sediul Poliției Locale pentru că era în stare de ebrietate și refuza să se legitimeze.