Târgu Jiu: S-a luat la bătaie la o terasă din Debarcader. Printre scandalagii, și o tânără

Patru persoane sunt cercetate penal după ce s-au luat la bătaie într-o terasă din cartierul Dabarcader.

La data de 20 iunie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul unic 112, despre faptul că pe strada Lt. Col. Dumitru Petrescu a avut loc un scandal între mai multe persoane.

La fața locului s-a deplasat patrula din cadrul Biroului de Ordine Publică, care a stabilit faptul că, la aceeași dată, patru persoane, respectiv trei bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani și o femeie de 23 de ani, în timp ce se aflau la terasa unui local public din municipiul Târgu-Jiu, în urma unui conflict spontan, și-au aplicat reciproc, lovituri.

 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Gorj. 

Articolul precedentCondescu, prin USMO, încearcă schimbarea administratorului special de la Pandurii
Articolul următorFemeie suspectată că și-a omorât soțul în bătaie