Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, luni, că proiectele ce vizează pasajul subteran de pe spre strada Ana Ipătescu și mini-centura ocolitoare din zona Narcise din Târgu-Jiu, au primit finanțare prin Programul “Anghel Saligny”. În total, 43 de milioane de lei, sumă care va trebui completată în cazul celui de-al doilea obiectiv cu aproximativ 10 milioane de lei de la bugetul local.
”Sunt două proiecte pe care noi le-am trecut ca proiecte prioritare pentru municipalitatea târgujiană. În primul rând, pasajul de pe 9 Mai, intersecția cu Ana Ipătescu, pe sub calea ferată. Un obiectiv de investiții pe care ni-l doream de foarte mult timp, însă după evaluarea la nivel de studiu de fezabilitate vorbim despre 280 de miliarde. Această sumă ne-a fost acordată prin Programul Anghel Saligny, cu un termen de execuție de 9 luni de zile”, a precizat, la Radio Infinit, edilul-șef.
Romanescu speră ca până la sfârșitul anului să fie desemnat constructorul obiectivului.